Regret multe lucruri, chiar daca de multe ori nu recunosc... Regret ca nu m-am mai jucat cu pamant, ca nu am mai facut prajituri cu frunze, ca nu am mai desenat cu bucati de BCA sau de caramida, ca nu i-am mai facut Nicoletei clatite cu muuuulta sare...
Regret ca nu am mai furat tablouri din scari de bloc, dupa nopti nedormite, si ca nu am mai spart capul vreunui coleg cu scaunul (am savarsit fapta in gradinita, pe coleg il chema Toporas). Mi-e dor de teatrul de papusi, de impiedicatul de borduri, de julituri si de teama ca voi muri din cauza lor (teama inspirata de bunica...). Mi-e dor de oameni pe care i-am ranit vrandu-le binele cu tot pretul... pretul prieteniei noastre. Si imi mai e dor de Maria-dar de ea imi e dor de fiecare data cand nu e cu mine- si bineinteles de merdenelele "puleostite" de la patiseria din preajama facultatii (pleostite pentru necunoscatori).
In schimb, ce am facut? Am invatat sa fiu responsabila, sa nu mai am incredere in oameni (uneori nici in mine). Am invatat ca e musai sa faci ce trebuie si nu ceea ce vrei, am invatat sa mint si sa spun ca nu-mi pasa cand de fapt ma doare sufletul...
Si la urma cu ce ma aleg??? Cu o viata traita pentru altii, cu realizari de care nu imi pasa... o sa vad la sfarsit, in oglinda, un om pe care nu-l cunosc, un om urat pe care n-o sa-l vreau.. Hmmmm... sa-mi vand sufletul societatii??? Sa devin al 13.000-lea Dorian Grey???
Nu!!! Nu!!! Nu!!! Hai sa facem Asociatia Razvratitilor Publici, si sa nu ne mai ascundem! Sa facem ceva pentru noi si cate ceva pentru cei din jur fara sa cerem ceva in schimb... Nu e greu deloc!S-ar putea chiar sa ne placa... :)
Regret ca nu am mai furat tablouri din scari de bloc, dupa nopti nedormite, si ca nu am mai spart capul vreunui coleg cu scaunul (am savarsit fapta in gradinita, pe coleg il chema Toporas). Mi-e dor de teatrul de papusi, de impiedicatul de borduri, de julituri si de teama ca voi muri din cauza lor (teama inspirata de bunica...). Mi-e dor de oameni pe care i-am ranit vrandu-le binele cu tot pretul... pretul prieteniei noastre. Si imi mai e dor de Maria-dar de ea imi e dor de fiecare data cand nu e cu mine- si bineinteles de merdenelele "puleostite" de la patiseria din preajama facultatii (pleostite pentru necunoscatori).
In schimb, ce am facut? Am invatat sa fiu responsabila, sa nu mai am incredere in oameni (uneori nici in mine). Am invatat ca e musai sa faci ce trebuie si nu ceea ce vrei, am invatat sa mint si sa spun ca nu-mi pasa cand de fapt ma doare sufletul...
Si la urma cu ce ma aleg??? Cu o viata traita pentru altii, cu realizari de care nu imi pasa... o sa vad la sfarsit, in oglinda, un om pe care nu-l cunosc, un om urat pe care n-o sa-l vreau.. Hmmmm... sa-mi vand sufletul societatii??? Sa devin al 13.000-lea Dorian Grey???
Nu!!! Nu!!! Nu!!! Hai sa facem Asociatia Razvratitilor Publici, si sa nu ne mai ascundem! Sa facem ceva pentru noi si cate ceva pentru cei din jur fara sa cerem ceva in schimb... Nu e greu deloc!S-ar putea chiar sa ne placa... :)
Super articolul:) Mie dor pauzele alea lungi din liceu in care jucam 3,5,8 sau rentz cu Cristi, Andreea si Nicoleta:D
RăspundețiȘtergeremda... sa stii, Costelushule, ca de atunci nu am mai jucat... :(
RăspundețiȘtergereimi e dor si mie de "mine" ala vechi care era mai sincer cu el si cu ceilalti...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereIn schimb vad ca ai mai citit. Eu am cam uitat asta, din pacate...Si mie mi-e dor de plimabarile prin parcul alb, pustiu si inghetat si de jocul de carti din-naintea orei de mate si mi-e dor de tine...
RăspundețiȘtergereIn momente mai triste e bine sa ne amintim momente placute; ne ajuta sa trecem mai usor peste ele.
Ce placut ar fi sa ne putem da demisia din functia de adult, macar din cand in cand...
Se poate sa-ti dai demisia din orice functie vrei tu, crede-ma... mi-am amintit de "omul" meu de la semafor, hai sa gasim altul! :}
RăspundețiȘtergere@Costel: ce a fost a fost, ar trebui sa ne temem de ceea ce va fi, asa cum bine a zis si Andreea :)
RăspundețiȘtergere@Nicoleta: E bine sa sa ne amintim de momentele placute; dar daca tot suntem tristi, probabil ne-a intristat cineva, si ne gandim 'uite ce-a devenit cutare' sau 'uite cum s-a schimbat', desi poate si noi ne schimbam :)
@liandre: Dragut articolul, un personaj de carte zicea ceva cam de genul: "cand suntem copii toti ne imaginam viitorul intr-un mod frumos, dar cand devenim mari, nu e asa. Inseamna ca undeva se intampla o tradare".
regrete regrete regrete. dublate de intenții puerile de a salva Universul și sinele. boring. neasumare a clipei prezente și evaziune într-o lume pretins idilică. și cine-i Maria asta de care ți-e dor de fiecare dată când nu-i? let's be honest. nici babele știrbe și cocârjate nu-s așa prăpăstioase și nerecunoscătoare prezentului.
RăspundețiȘtergereiar tu dai dovada de o adevarata maturitate ascunzandu-te in spatele anonimatului, nu? de ce nu iti asumi spusele? iar acum...
RăspundețiȘtergere1) prefer intentiile puerile de a salva orice decat sa stau cu mainile in san in timp ce totul se prapadeste in jur; daca tu procedezi cum spui, inseamna ca esti o persoana foarte egoista.
2)cred ca imi asum clipa prezenta si nu evadez in nici o lume idilica, din moment ce critic acest prezent, nu???
3)iar daca nu vreau sa fac parte din masa de oameni meschini si daca vreau intotdeauna mai mult si mai bine se numeste ca sunt prapastioasa si nerecunoscatoare prezentului? daca trebuie neaparat sa port recunostinta cuiva, acea persoana sunt eu cu greselile mele, cu alegerile mele, cu toate caracteristicile care ma individualizeaza.
draga Anonim, scoate-ti capsorul din carapace si o sa vezi ca nu e atat de rau sa vrei mai mult!